Johann Sebastian Bach (1685 -1750)

Johann Sebastian Bach, considerat Dumnezeul muzicii și al muzicienilor, este unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii, autorul a peste 1100 de lucrări, o uriașă sursă de inspirație și pentru noi, astăzi. Îmbogățind stilul baroc pâna la perfecțiune, ne-a dăruit o muzică provocatoare, de o frumusețe melodică răpitoare și de o adâncime filozofică unică și a devenit modelul structural pentru toți compozitorii ce au creat după el.
Enescu însuși mărturisea: ,,Fără nici o exagerare, de o jumătate de veac, Bach este pîinea mea de toate zilele, iar muzica sa este muzica sufletului meu“.
Bach a fost un maestru al povestirii prin muzică, prin tehnici de compoziție pur și simplu geniale, printre care contrapunctul și fuga – și a creat adevărate capodopere muzicale.
Chiar dacă Bach a învăţat să cânte excelent pe mai multe instrumente, orga a fost pentru el instrumentul de bază. De altfel, muzica pentru orgă a constituit o preocupare de-a lungul întregii sale vieţi (a compus 250 de lucrări pentru orgă, peste 150 de corale pentru orgă). Ceea ce fusese gândit atunci de Johann Sebastian Bach ca “muzică de folosinţă” este considerat astăzi de mulţi drept “Muzică Divină”, care entuziasmează oameni din întreaga lume.
La vârsta de 18 ani a primit prima sa slujbă de organist la Arnstadt, unde trebuia să susțină și lecții de muzică. Personalitate independentă, destul de arogant și extrem de exigent, a avut mai multe conflicte cu studenții săi. Nu avea răbdare pentru greșelile lor, iar răbufnirile sale au dus chiar la un scandal.
Johann Sebastian Bach (al cărui nume de familie înseamnă „pârâu” în limba germană) provine dintr-o familie de muzicieni cu ramificaţii ample. O dată pe an, familia se reunea pentru a face muzică împreună. La 21 de ani s-a căsătorit cu verişoara sa, Maria Barbara, cu care a avut 7 copii.
În anul 1720, soţia sa moare şi, la câteva luni distanţă, Bach se recăsătoreşte cu cântăreaţa Anna Magdalena Wulken, cu care va avea 13 copii.
A fost un om profund credincios, extrem de devotat familiei și le-a insuflat și copiilor săi pasiunea pentru muzică. A scris multă muzică religioasă, dar chiar și compozițiile sale laice purtau în manuscris inițialele „I.N.J” – „In Nomine Jesu” (În numele lui Isus”). Muzica lui transcende religia și cutumele muzicale ale vremii și vorbește atemporal despre profunzimile spiritului uman și culmile divine ale muzicii. În ultimul secol, creația lui a influențat enorm muzica rock, jazz, soul, hip hop și, de fapt, cam toate genurile muzicale majore.

În cuvintele lui Johann Sebastian…
Scopul final al muzicii trebuie să fie nimic altceva decât glorificarea lui Dumnezeu și împrospătarea sufletului.
A fost vreme de 27 de ani cantor al gimnaziului Thomasschule zu Leipzig, fiind și dirijorul renumitului cor de băieţi Thomanerchor, fondat în anul 1212 şi existent până în ziua de azi. Tot la Leipzig, Bach a compus Oratoriul de Crăciun și monumentalele lucrări de comemorare a Patimilor Domnului, Johannespassion și Matthauspassion.

Bach a semnat şi lucrări muzicale cu caracter didactic. „Clavecinul bine temperat” – o colecție de 48 de preludii și fugi, compuse pentru a fi folosite de cei care studiau clavecinul – unele dintre fugi au fost ulterior transcrise de Mozart pentru ansambluri de coarde.
Printre cele mai cunoscute lucrări ale sale se numără și cele 6 concerte instrumentale brandenburgice, considerate adesea vârful muzicii baroce și unele dintre cele mai cunoscute compoziții ale sale. Oratoriile ocupă un loc important în creaţia lui Bach (Oratoriul de Crăciun, Oratoriul de Paşti, Oratoriul Înălţării).

Cu timpul, efectele muncii sale titanice încep să se resimtă, iar starea sănătăţii sale începe să se înrăutăţească. Are probleme cu vederea şi este operat fără succes, Bach pierzându-şi vederea.
Spre sfârțitul vieții, popularitatea lui Bach a scăzut, era văzut ca un compozitor vetust, iar apoi a fost aproape uitat vreme de 80 de ani. Până când un tânăr muzician de doar 19 ani, Felix Mendelssohn (devenit apoi un celebru compozitor al Romantismului), i-a redescoperit și interpretat „Patimile după Sf Matei”, în 1829, la Berlin. Publicul acelui concert l-a redescoperit cu entuziasm pe Bach și de atunci popularitatea lui a fost în continuă creștere.

Suitele pentru violoncel solo ale lui Bach: o minune muzicală.
Cele șase splendide Suite pentru violoncel au fost redescoperite și au devenit celebre abia când renumitul violoncelist spaniol Pablo Casals (pe atunci doar un wunderkind al muzicii în vârstă de 12 ani) le-a găsit din întâmplare într-un anticariat din Barcelona în 1890. Ulterior el le-a înregistrat, în 1936, tranformându-le într-o veritabilă Biblie a repertoriului pentru violoncel. Astăzi este cea mai cunoscută și iubită partitură pentru acest instrument.
Create aproximativ în perioada 1717 – 1723, suitele sunt o dovadă a virtuozității compozitorului și a înțelegerii profunde a violoncelului ca instrument solo, sunt capodopere de neegalat în lumea muzicii clasice. Armoniile lor complicate, pasajele de virtuozitate și profunzimea emoțională au captivat publicul de secole. Fiecare suită este compusă din mai multe mișcări, prezentând gama, expresia și strălucirea tehnică a instrumentului. O călătorie captivantă din punct de vedere emoțional, de la Preludiul de deschidere până la Giga finală, evocând o serie de sentimente, de la introspecție și melancolie la bucurie și triumf.